Muzeul de Artă Recentă

Frize’s practice inevitably puts the artist’s role into question. Since his practice leaves little room for subjectivity, Frize’s methodology resists the romantic image of the painter guided by intuition and expressive gesture.

Même si Frize s’astreint à suivre des règles, chaque tableau, en forme de grilles, de tubulures, de fossiles ruiniformes, d’amibes, de rideaux de théâtre, est différent de son voisin, obéissant à différents accidents contrôlés, jusqu’aux titres dont certains sont des variations autour des noms en 4 lettres des RER franciliens ...

Am fost foarte atasat de lucrarile care exploreaza vibratia, tot acest proiect fiind bazat pe miscare. Asa cum spuneam mai devreme, este o practica profund umana, iar repetitia si variatia din miscare amplifica, probabil, senzatia de respiratie a spatiului. Desi am fi putut pune mai putine tablouri, am vrut sa fim generosi cu publicul care descopera o astfel de expozitie la MARe.

Mai mult de treizeci de fotografii vintage alb-negru realizate de Constantin Brâncuși explorează privirea sistematică a sculptorului, care a folosit aparatul foto nu pentru documentare, ci ca pe o continuare vitală a sculpturii sale, menită să controleze lumina și spațiul.

O idee editorială genială, de a aduce scriitura unei poete-cercetătoare, poeta Exuviilor, a pieilor lepădate, dar și a Cărții plantelor și animalelor, fascinată ea însăși de ritmurile lumii, alături de arta-laborator a lui Bertalan. Simona Popescu observă lumea artistului, integrează în poemele scrise special notițe, titluri de lucrări ale artistului.

Ștefan Bertalan este un erou tragic al artei, care și-a identificat viața cu arta-cercetare, avînd mai întîi (istoric) noroc (grupul Sigma în contextul experimental pedagogic timișorean neo-Bauhaus), dar apoi ghinion (fiind obligat, practic, de către familie să se exileze, adică să se rupă de multiplul teren, atît natural, cît și micro-social, în care își crease rădăcinile)

Bertalan putea fi jucăuș – îl vezi cu un cartof în mînă – și, în același timp, profund metafizic. Cartoful uriaș cu rizomi care încolțește, scheletul, rădăcinile care iau formă de șarpe, focul.

Bertalan explorează lumea mai ales prin desen, prin energia constructivă a liniilor. Majoritatea lucrărilor expuse sunt realizate pe hârtie și contactul grafiei cu acest suport maleabil este puternic.

Deci ce fel de însingurat să fi fost Ștefan Bertalan? Mi-ar fi plăcut să nu încep cu filtrul biobibliografic și nici cu „contextul” (lucruri pe care le puteți ușor afla din alte părți), însă era important să încerc să definesc natura acestei însingurări – poate în sensul unei solitudini absolute, radicale, a unui peisaj interior racordat la marele mers al lumii (al cosmosului), a unei căutări nesfârșite, în care individul nu poate fi decât singur, în mod ireductibil.

Era un profesor bun, care credea în educație și credea doar în transmiterea cunoștințelor în interiorul unei școli de artă. Era un outsider la acea vreme în Universitate, cred. Este greu să fii outsider.

Bertalan a avut, la început, o relație foarte directă cu natura, formată în copilăria lui rurală, într-un mediu simplu, unde observația lumii vii era aproape instinctivă. Cred că această apropiere timpurie de natură nu l-a părăsit niciodată. Dar, mai tîrziu, viața lui a fost marcată de un context politic foarte dur.

Combinand aceste practici, tehnicile si experimentele, probabil in conexiune cu multi altii – matematicieni, cercetatori, arhitecti – si-a dus munca intr-o dimensiune neobisnuita.

Principala provocare a fost organizarea primei mele expoziții la București cu un artist deja consacrat pe scena locală, a cărui estetică îmi era necunoscută. Aceasta a fost accentuată de imposibilitatea preselecționării lucrărilor care urmau să fie proiectate în spațiu și de complicitatea de lungă durată dintre Gorzo și Dan Popescu, un duo care a creat așteptări în rândul publicului.

Cred si sustin faptul ca publicul are dreptul sa vina intr-o expozitie si sa nu se uite la nimic. Fiecare se reprezinta singur, aici lucrurile incep sa isi dovedeasca valabilitatea, cand poti sa le lasi sa nu existe. Ce-i drept, exista tipologii care folosesc relatia cu arta pe care o fac ca pe un instrument de lucru si pentru ei functioneaza.

Pot data riguros prima linie din ceea ce avea să devină impresionanta murală care acoperă zidurile stradale ale MARe: pe 25 august, la 16.14. E momentul cînd, după o serie de preparative matinale, Dumitru Gorzo s-a ridicat la zece metri deasupra solului și, dintr-o nacelă cu acțiune automată, a pornit veritabila lui invazie de figuri cristice în ultramarin.

Cred că lucrările de artă, arta în general, pune suficientă presiune prin natura ei încât să nu fie nevoie să se mai pună o extra-presiune de felul acesta… ‘Dacă ați venit aici, trebuie să vedeți toate lucrările, e musai, că altfel ne supărăm!’. Ei bine, nu! Prin prisma asta, eu nu am niciun fel de așteptare. Există doar un fel de orizont ușor idealizat a ce ar putea să însemne toată treaba asta.

”Rolul artistului nu e să facă lumea un loc confortabil și simplu. Nu ești aici să-l rezolvi și să-l vindeci decât așa, într-un mod pieziș.”

Lucrările de artă, în special cele de artă contemporană, îți comunică dacă le acorzi timp, dacă înveți să le observi. E o abilitate fină a interacțiunii mele cu arta pe care am dobândit-o ca mediator cultural la Muzeul de Artă Recentă. Lucrările de artă au o viață a lor, aproape independentă de cel care le-a creat, mai ales atunci când sunt scoase în lume și devin un bun comun. Deși inițial am considerat stranie ideea de a exclude etichetele din expoziția “Vrea cineva să fie eu?” de fapt este inspirată pentru că provoacă imaginația vizitatorilor în căutare de Bau Bau. :)

“Sunt mult, mult mai fericita cand merg la o expozitie si vad oameni care nu sunt din lumea artei plimbandu-se prin galerie si iubind ceea ce vad. Asta este scopul muncii mele. Scriu gandindu-ma cum voi explica acest lucru cuiva care poate nu stie nimic despre el. La urma urmei, nu am exista fara public.”(Flavia Frigeri)

Business Review delves into the intricate journey that brought Picasso’s iconic masterpieces to Romania and explores the profound impact of his art on the Romanian contemporary art scene with Erwin Kessler, curator of the groundbreaking exhibition titled “The Picasso Effect”.

În România, MARe/Muzeul de Artă Recentă Bucureşti, în colaborare cu Muzeul Picasso din Paris, va prezenta expoziţia Efectul Picasso (25 septembrie-8 ianuarie), în cadrul căreia vor fi expuse, pentru prima dată la noi, 46 de lucrări de Pablo Picasso, printre care o serie de tablouri faimoase, unele de mari dimensiuni, care au marcat evoluţia artei mondiale, acestora urmând a li se adăuga 50 de lucrări de artişti români moderni şi contemporani

Pablo Picasso lived between 1881 and 1973, and the half of a century since his passing will be marked through dozens of exhibitions around the world, including the one in Bucharest. Acclaimed museums like the Pompidou Center, Guggenheim Bilbao, the Brooklyn Museum, the Beyeler Basel Foundation, the Royal Museum of Fine Arts in Brussels, or the Von der Heydt Museum will be among those to host Picasso exhibitions in the same period.