SEPTEMBRIE 2026

TURURI GHIDATE & CULTURAL TALKS

Eveniment

Primul tur ghidat al expoziției Imagini ale istoriei, istorii ale imaginii

Ruxandra Demetrescu

Deschidem seria de tururi ghidate chiar cu un prim tur susținut de curatoarea expoziției, Ruxandra Demetrescu. Expoziția pornește de la o idee simplă, dar cu bătaie lungă: istoria nu produce doar imagini, ci imaginile, la rândul lor, scriu istoria, decid ce rămâne vizibil și cum privim trecutul din prezent. Vei parcurge trei niveluri și patru capitole, de la criza reprezentării din avangarda lui Tonitza, Iancu sau Brauner, până la pictura, sculptura și instalația contemporană semnate de nume ca Adrian Ghenie, Victor Man sau Șerban Savu. Vei vedea cum figurativul și abstractul, tradiția și modernitatea nu se exclud niciodată complet, ci se contrazic și se hrănesc unul din celălalt tot timpul. Ruxandra Demetrescu nu e doar curatoarea acestei expoziții, e una dintre vocile care au format felul în care vorbim astăzi despre arta românească a secolului XX. A fost rector al Universității Naționale de Artă din București și a pornit ca și curator la Muzeul Național de Artă al României încă de la finalul anilor '70. A semnat retrospective pentru artiști precum Iosif Kiraly și Nistor Coita, expoziții ample precum Pictura românească în secolul XX, și a scris despre modernismul românesc și despre mitul lui Brâncuși ca artist. Între 1999 și 2003 a condus Institutul Cultural Român de la Berlin, iar acum e activă în comitete internaționale de istoria artei precum CIHA și AICA.

Vineri, 11 septembrie 2026, 18:30-19:30 | 100 lei CUMPARA
Eveniment

Ultimul tur ghidat din expoziția Photographs by Constantin Brâncuși

Doina Lemny, istoric de artă

Utima ocazie să afli detalii de culise despre Constantin Brâncuși. Pe 25 septembrie este ultimul tur ghidat din expoziția dedicată fotografiilor lui Constantin Brâncuși, chiar înainte ca aceasta să se închidă pe 27 septembrie. De data asta traseul e condus de Doina Lemny, istoric de artă specializată în opera lui Brâncuși. Vei vedea fotografiile vintage, alb-negru, pe care sculptorul le-a realizat de-a lungul carierei sale, de la École des Beaux-Arts din 1906 până la ansamblul monumental de la Târgu Jiu, și vei înțelege de ce pentru el aparatul foto nu documenta, ci era parte din procesul sculptural în sine, o unealtă prin care își regândea propriile lucrări. Turul urmărește cele trei secțiuni care pun fotografiile lui Brâncuși în dialog cu lucrări de artă contemporană semnate Carl Andre și Evariste Richer, două exerciții diferite de a duce spațiul și lumina dincolo de simpla documentare. Doina Lemny a fost curator la Centre Pompidou între 1991 și 2019, unde a studiat aproape trei decenii viața și opera lui Brâncuși. A organizat expoziții importante despre sculptor, printre care Brâncuși. A publicat mai multe cărți de referință pe acest subiect, traduse și în română. Pentru contribuția ei la cercetarea operei lui Brâncuși a primit Ordinul Național „Pentru Merit" în grad de Cavaler din partea președintelui României. E, practic, una dintre cele mai avizate voci din lume pe acest subiect, așa că vino să o asculți vorbind despre fotografiile lui Brâncuși înainte ca expoziția să se închidă.

Vineri, 25 septembrie 2026, 18:30-19:30 | 100 lei CUMPARA